Gică Hagi este în doliu, după ce și-a pierdut unul dintre cei mai apropiați prieteni. Profesorul Stere Dămășaru a murit. Experimentatul antrenor coordona activitatea de învățământ a Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” și a clubului FC Viitorul Constanța.
Anunțul a fost făcut chiar de reprezenții clubului FC Viitorul. Fostul fotbalist și antrenor i-a fost alături lui Gheorghe Hagi și clubului chiar de la înființare și era responsabil cu activitatea de învățământ.
„Odihnește-te în pace, nea Stelică! Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” și FC Viitorul Constanța deplâng trecerea în neființă a profesorului Stere Dămășaru, responsabilul cu activitatea de învățământ la cluburile noastre încă de la înființare. Condoleanțe familiei îndoliate!”, se arată în comunicatul clubului FC Viitorul.
Și FC Farul Constanța deplânge moartea cunoscutului profesor. „Fotbalul constănțean este în doliu! Familia alb-albastră deplânge trecerea în neființă a fostului antrenor și profesor Stere Dămășaru! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au scris reprezentanții echipei.
Stere Dămășaru a antrenat mai multe echipe din județul Constanța. Pentru o perioadă a fost și selecționer al echipei naționale de fotbal pe plajă și antrenor al echipei constănțene de fotbal în sală. De 11 ani, Dămășaru i-a fost apoi alături lui Gică Hagi coordonând activitatea de învâțământ.
Citește și: 2 Hagi la preț de 1!”. Povestea scoțianului care a devenit vedetă după ce a publicat o poză istorică. FOTO